Am scris de nenumărate ori, fie în articolele mele, fie în comentariile pe care le-am lăsat la articolele altora, fie în discuţii private cu diferiţi interlocutori, că modul în care ne adresăm celor cu care sau despre care vrem să comunicăm este mult mai important decât ne pare la o primă şi distrată vedere.

Indiferent dacă dorim să aflăm cu adevărat ceva de la persoana pe care o interpelăm sau dacă dorim doar să afle ceva dumneaei despre noi, un limbaj obraznic şi impertinent nu are cum să fie un vehicul rezonabil al intenţiilor noastre. De cele mai multe ori, omul agresat verbal nu va avea răbdarea să analizeze fondul spunerilor sau scrierilor noastre prea acide şi, invariabil pentru acela care într-adevăr ţine la respectul minim din relaţiile interumane, va renunţa la orice dialog cu agresorul.

O polemică presărată cu invective, ironii, atacuri la persoană etc., nu reprezintă un mijloc prin care să se vorbească despre persoana celui căruia i se administrează perdaful, ci, paradoxal, agresorul este cel asupra căruia se aprind reflectoarele dezavuării celor care sunt martorii discuţiei.

Chiar şi defectele majore ale unui ins, acelea criticabile pe bună dreptate, pot trece ca exagerări în ochii auditoriului, dacă cel care încearcă să le evidenţieze nu reuşeşte să-şi acordeze corect indignarea şi limbajul.

Se întâmplă de multe ori ca punţile de legătură între oameni care au ce să-şi comunice şi ale căror dialoguri ar fi fructuoase atât pentru ei, cât şi pentru ceilalţi, să fie demolate de lipsa de tact a unuia, a altuia sau a amândurora, spre paguba generală. De altfel, asta este cea mai gravă urmare a faptului că nu reuşim să ne însuşim o tehnică rezonabilă de a dialoga.

Scriu aceste rânduri aflându-mă sub influenţa unui interviu pe care un jurnalist de la Evenimentul Zilei i l-a luat lui Marian Munteanu şi în care îl jigneşte în nenumărate rânduri prin comentariile impertinente şi pueril ironice pe care le face, în lipsa intervievatului, la marginea celor spuse de acesta.

De ce să-i mai iei interviu unui om pe care, practic încerci să-l împiedici să spună ceva (orice) prin modul în care îi completezi opiniile? Şi cum să nu-ţi dai seama că, în fapt, prin halucinantele dumitale glose nu vorbeşti decât despre puţinele lucruri la care dumneata, fiinţă suficientă, predispusă superficialităţii, ai acces?

Încă o personalitate jurnalistică pe care mă văd în situaţia de a o uita definitiv înainte de a afla cine este!