Unul dintre cele mai decadente spectacole pe care presa română ni le oferă astăzi este acela al ridicolului în care se trezesc oameni talentaţi, exemplari în ocupaţiile lor, în momentul în care lipsa de înţelegere a realităţii şi a propriilor lor limite îi determină ca, fără o prealabilă pregătire, să se abandoneze spunerii sau, şi mai rău, scrierii.

Atunci când o personalitate, celebră pentru realizările sale dintr-un domeniu, iese de pe tărâmul cert al cunoştinţelor sale şi se apucă să-şi expună părerile generale despre lume şi viaţă, de cele mai multe ori rezultatul este unul dezastruos pentru imaginea sa. "Umanizarea" de acest fel a unui om care excelează într-un domeniu seamănă până la confuzie cu transformarea unui profesor universitar, sobru, exigent şi integru, într-un clovn care se străduieşte, căzând în grotesc ridicol, să pară sobru, exigent şi integru.

Am mai scris şi susţin în continuare că un om care are talente deosebite - frizând genialitatea - într-un domeniu, poate fi la fel de performant în oricare alt domeniu pe care l-ar aborda. Singura lui problemă ar fi aceea că nu ar avea timpul fizic necesar pentru a excela în mai multe direcţii. Pentru a fi desăvârşit în ceea ce întreprinzi, nu ai nevoie doar de har, ci şi de consecventă trudă şi de îndelungată experimentare. Dacă te dedici fără rezerve unui domeniu, timpul care îţi mai rămâne la dispoziţie nu mai poate fi ocupat cu altceva afară de odihnă, iar aici vei fi mereu restanţier...

Din această cauză, acei talentaţi semeni ai noştri devin ridicoli - chiar penibili uneori - atunci când sunt chemaţi să-şi spună opiniile cu privire la lucruri pe care nu au avut nici timp şi nici interes să le teoretizeze. Spre deliciul vulgului şi spre indignarea celor care înţeleg, aura de fiinţe speciale, superioare, a acestor oameni se dizolvă sub apăsarea imundă a banalităţilor pe care le debitează.

Se întâmplă de multe ori ca, lipsiţi de un minim simţ al autocunoaşterii şi vremelnic scăpaţi de apăsarea permanentă a inhibiţiei pe care ştiinţa ţi-o impune, oameni de toată isprava şi cu realizări notorii în domeniile lor de activitate să se transforme în măscărici ilari, care te oripilează cu prestaţiile lor mondene.

Tărâmul exprimării, al retoricii şi al elocinţei, nu este unul pe care să-l poţi cuceri la "fără frecvenţă", iar faptul că eşti alfabetizat nu înseamnă nicidecum că ai, imediat şi fără oprelişti, acces la comunicare.

Cel mai mare deserviciu pe care îl fac aceşti oameni notorii (talentaţi şi sârguincioşi, altfel) nu este îndreptat către propriile persoane. Că înţeleg sau nu faptul că se scufundă în derizoriu atunci când renunţă la solul cert al propriilor lor ocupaţii pentru mondenitate, are puţină importanţă în condiţiile în care acest fapt nu impietează asupra activităţilor lor profesionale. Deserviciul cel mare i se aduce acelei imense mase de oameni comuni care, pusă în faţă stângăciilor celor care ar trebui să îi fie modele existenţiale, trage concluzia - păguboasă şi suficientă - că modul său de viaţă, inutil şi poluant, este justificat de "prostia" evidentă a aşa-zişilor oameni cu scaun la cap. În minţile decrepite ale acestor oameni se întâmplă o grabnică şi nedreaptă demitizare a valorii şi o minimalizare a virtuţilor profesionale, care, departe de a aduce prejudicii imaginii personalităţilor demitizate şi minimalizate, reprezintă, în fapt, o justificare pentru existenţa insipidă, la marginea umanităţii, ale poporului stupid.

Mi s-a întâmplat de multe ori ca, aşezat în preajma unor troglodiţi care păreau că mă respectă, să observ cum, cu fiecare concesie pe care le-o făceam, respectul lor faţă de mine se diminua, în timp ce respectul faţă de propriile lor nimicnicii se învârtoşa stâlpnic, mai abitir decât oricare alt respect de care ar fi fost acele fiinţe capabile.

I-aş sfătui pe toţi aceia care nu au avut timp să-şi perfecţioneze modul de comunicare să renunţe la a se exprima public cu privire la orice alt domeniu, afară de acela care i-a făcut notorii! A spune lucruri trăsnite poate crea, pe termen scurt, o notă de modernă familiaritate între modelele vremii şi admiratorii lor, însă, pe termen lung, o astfel de atitudine este nocivă, ducând la suficienţă şi la ignoranţă, pentru nişte oameni ale căror vieţi sunt şi-aşa atât de lipsite de consistenţă, încât nu mai trăiesc demult decât prin intermediul televizorului.