Uite că a trecut şi 2011! Mai sărăcăcios şi cocârjat de neajunsuri, nesuferit din aste motive şi cinic uneori! Acum, la bilanţ, oricât îmi place mie să cârcotesc, 2011 a fost un an rezonabil, chiar dacă locul pentru mai bine şi mai mult este încă foarte, foarte spaţios.

Eu trăiesc foarte intens în azi, în acum, în prezent şi sunt convins că - pentru cei ca mine - viaţa are alte dimensiuni, alte coordonate. Pentru că aştept puţin de la ceilalţi, dezamăgirile mele sunt infime, pe de-o parte şi, pe de altă parte, micile mele izbânzi cotidiene îmi sunt motive suficiente de împlinită bucurie.

Desigur, ca fiecare dintre noi, am şi eu planurile mele de viitor, gândurile mele de evoluţie, însă, spre deosebire de cei mai mulţi, eu sunt atent la concordanţa dintre aceste ţeluri dragi mie şi instrumentele cu care am fost dăruit întru atingerea acestor scopuri. Cred că cei mai mulţi dintre oameni nu-şi dau seama de discrepanţele dintre planurile lor şi posibilităţile lor de a le realiza şi de-aici deziluziile.

Totuşi, eu trăiesc cu aceeaşi acută intensitate şi realizarea unui artifact, şi întâlnirea cu o persoană dragă, şi un joc de şah interesant, precum la fel mă consum cu aceeaşi flamă atunci când nu reuşesc să găsesc cuvintele vreunui vers sau să conving vreun interlocutor de adevărul afirmaţiilor mele.

Majoritatea lumii fuge de emoţii. Eu, dimpotrivă, cred că trăiesc cu adevărat doar atunci când sunt sub imperiul emoţiilor pozitive şi, dacă viaţa nu-mi oferă astfel de intense trăiri, nu preget să-mi arog dreptul de a mi le oferi singur, exploatând la maximum fiecare experienţă interesantă pe care o am.

Sper ca nici anul 2012 să nu mă schimbe! Să rămân la fel de văzduhist şi de aplicat precum am fost în ultimii ani ai vieţii mele şi sper să reuşesc să-i conving şi pe cei care îmi sunt apropiaţi că modul meu de a-mi petrece existenţa este unul mai performant, mai interesant, mai intens, optim în condiţiile date. Căci, dacă mă demobilizează ceva în mod evident, atunci, fără îndoială, acest lucru este modul în care cei mai mulţi dintre semenii mei îşi acceptă eşecurile proprii, numai lor imputabile, reuşind cumva să paseze răspunderea acestor ratări celorlalţi, naturii, destinului... Şi mai rău mă întristează cei care, mimetici şi ridicoli, se încârâncenează să vorbească despre fericire, deşi lacrimile le brăzdează feţele schimonosite de necazuri...

Îmi doresc mai mulţi amici, aici, în lumea virtuală, care să mi se asemene şi alături de care să îmi placă să stau, să scriu, să visez, să aştept, să cred, să tac... La acest capitol sunt, cu certitudine, restanţier. Modul meu de a fi prezent în această lume, inflexibilitatea mea de a funcţiona aici altfel decât în limitele unor principii extrem de simple, dar, se pare, greu de însuşit şi de acceptat de către ceilalţi (deşi sunt elementare), inconsecvenţele mele şi imposibilitatea mea de a fi colocvial, un milion de alte "defecte", mă fac să mă îndepărtez de oameni care, iniţial, îmi păreau asemănători mie şi îmi erau dragi. Este greu să îţi faci prieteni, dar şi mai greu este să îi... păstrezi!

Se apropie 2012. Să îl aşteptăm cu încredere şi să fim siguri că va fi un an mai bun pentru fiecare dintre noi! Sus paharele şi La mulţi ani!