Costumaţi cu haine vechi, ponosite, peticite aproape savant, îşi înfig ura privirilor în lentila aparatului de filmat. Venele umflate paroxistic şi obligatorie siluire a limbii române în care şi-au murit cele câteva decenii de când poluează oraşul, ţara, planeta... Prea abstractă ştiinţa administrării propriei vieţi în condiţiile noi de competitivitate şi prea firave cunoştinţele pe care s-au învrednicit să şi le fixeze în creierii atrofiaţi de ura neaoşă faţă de capra grasă şi... iluzorie a vecinilor sunt suficiente motive să se simtă deplin nedreptăţiţi de societatea care nu este capabilă să vadă ce buni cetăţeni sunt ei, ce smeriţi creştini şi cât de mult binemerită să-şi ţină în continuare, pe banii altora ("ai statului, ce pana mea!"), corpurile diforme de atâta sedentarism în faţă televizorelor. Porţia zilnică de otravă psihologică le este servită fără întrerupere din spatele ecranelor multicolore şi ei, sclavi scârnavi şi psihotici ai îndobitocirii, îşi desăvârşesc decăderea din umanitate, involuţia către vegetal, către mineral...

Sunt printre primii la îmbăloşat moaşte, împărţind coate în burţile bine împănate ale unor alţi enoriaşi, la fel de îndrăciţi, până când răzbat spre a-şi depune saliva otrăvită de halenă peste stratul gros de salivă, la fel de împuţită, depus smerit şi conform de cei care îi precedaseră. Se laudă cu promptitudinea şi oportunismul lor. Sunt printre primii la uşile marilor magazine, gata să rupă capetele celor care ar îndrăzni să le taie calea, înghiontind şi suduind "fraţi" întru iluzorie procopseală care sunt mai firavi, mai "nespecializaţi", o ţâră mai jos pe treptele piramidei trofice. Sunt gata să se jure că nu au niciun sfanţ şi sunt printre ultimii şi cei mai nefericiţi atunci când trebuie să-şi plătească fireştile dări. Sunt aceia care bălesc de indignare pe forumurile ziarelor online împotriva incapacităţii statului de a reduce evaziunea fiscală şi sunt, concomitent, aceia care profită cel mai mult de pe urma acestei slăbiciuni statale. Să fie aceia care fac ca veniturile fiscalizate ale românilor să fie mai mici decât cheltuielile lor? Sau poate nişte profitori care şi-au cumpărat drepturile de a se prezenta drept revoluţionari? Poate alţi ipocriţi?...

Poate sunt paraziţii care-şi spun studenţi şi care se prefac a fi mondeni în oraşele în care ar trebui să-şi facă studiile şi filozofi în faţa părinţilor lor, la fel de semianalfabeţi, dar mai puţin fandosiţi... Sau sunt politicieni ale căror afaceri sunt distruse de lungul răstimp petrecut în opoziţie ori de băgăcioşii de la ANI sau DNA... Sau mondene fiinţe, inutile şi rizibil preţioase... Sau pseudo-profesori universitari care, între două plagiaturi, îşi expun hidos la televizor impostura, nepriceperea, crasa prostie... Poate medici care, cu mânuţele lor două, parazitând sistemul de sănătate românesc, alături de farmacişti evazionişti şi de funcţionari care să le înlesnească afacerile, se simt ameninţaţi de orice fel de schimbări în sistem... Poate eşti tu, cel care ai poponeaţă lată de atâta stat în faţa computerului, fie ca să te masturbezi, fie ca să îţi verşi pe forumuri otrava viscerelor cu care ai ajuns să analizezi lumea, fie pentru a juca jocuri care să-ţi umple existenţa şi să-ţi dea şi ţie senzaţia că faci ceva, că trăieşti...

Sunt (ne)fiinţele reduse la bestialitate. Bucăţi de carne, hrănite cu "E"-uri contemporane şi cu clişee abrutizante, ale căror sensibilităţi sunt pietrificate definitiv. Homunculi din care ţâşneşte pestilenţial, odată cu secreţiile otrăvitoare, violenţa, augmentată de întunericul minţii şi de osificarea inimii. Sunt neoameni a căror cea mai corozivă nevoie este foamea de a lovi, de a mutila, de a ucide. O foame pentru care nu au gură şi pe care nu şi-o pot ostoi, indiferent de cât de mult rău ar risipi în preajmă-le. Sunt acei monşti care sunt capabili să râdă sardonic în timp ce-ţi crapă capul cu o cărămidă şi, apoi, neprinşi, să se amuze la amintirea creierului tău împrăştiat pe asfalt...

Sunt câteva mii. Poate zeci de mii. Şi, pe de altă parte, sunt nenorociţii care ne spun că ieşirea în stradă este o formă a democraţiei. Că a protesta stă în firescul drepturilor pe care o societate liberă le garantează. Ne spun că ăsta este începutul unei noi revoluţii...

Am ajuns la acest stadiu al articolului meu şi, de zece minute, nu găsesc o formulare atât de acidă pe cât aş dori pentru a-i înfiera pe imbecilii care propovăduiesc haosul instituţional în aceste zile. Şi nu vreau să-i articulez verbal pentru că m-aş teme vreo clipă că vreuna dintre aceste fiinţe schiloade raţional, autiste şi psihotice, ar putea avea dreptate, ci, dimpotrivă, pentru că îşi alimentează visceralele previziuni-dorinţe cu speranţele anormale ale unor ipochimene de cea mai jenantă speţă, creând premise pentru un spectacol degradant, oripilant, care nu-i va afecta în niciun fel pe ei, pe cei care băsnesc acum, atunci când se va încheia. Mi se pare nedrept că oameni fără chemare, pe care nimic nu-i îndrituieşte să aibă opinii publice şi discursuri televizate, aberează cu voioşie, iar şi iar, fără să fie niciodată sancţionaţi pentru lipsa lor de logică, de profesionalism, de cunoaştere...

Atât cei care se entuziasmează în faţă simulacrelor de manifestaţii stradale cât şi cei care, din varii motive, care mai de care mai ilogice şi mai meschine, îşi târnosesc fiinţele prin pieţele publice, neînţelegând că, departe de a fi democratici, justifică tocmai existenţa autocraţiei, violenţei de stat, îngrădirea drepturilor şi libertăţilor, nu sunt altceva decât rebuturi ale acestei stranii societăţi, entităţi de care niciun om cu mintea întreagă nu va ţine seama cu adevărat.