Rămân stupefiat, de fiecare dată, atunci când sunt martor al enormelor şi inutilelor eforturi pe care le fac unii semeni de-ai mei în încercarea lor de a-şi convinge conlocutorii de relevanţa şi corectitudinea spuselor lor. Sunt consternat de metamorfoza omului cuprins de frenezia propriilor adevăruri atunci când, din nefericire pentru el, îşi intersectează discursul cu un celălalt, la fel de pătruns de propria-i realitate - alta decât a primului - şi la fel de frenetic şi nu pot să înţeleg, în ruptul capului, cum de protagoniştii nu observă imposibilitatea armistiţiului, concilierii, meciului egal!

Dacă, iniţial, partenerii de discuţie par persoane înţelepte, dornice să-şi asculte oponentul şi să încerce să-l intuiască şi să-l înţeleagă, curând starea lor se modifică şi, într-un crescendo frânt şi surprinzător de furios, protagoniştii se transformă în doi monştri care nu mai au nimic comun cu civilitatea, cu raţionalul, cu dialogul.

Primele semne ale degenerării conversaţiei sunt ironiile. Mulţi dintre noi considerăm ironia ca fiind inofensivă şi ne permitem să uzăm de ea crezând că ne edulcorăm opiniile mai contondente. În fapt, ironia este o formă a agresivităţii de limbaj care, de cele mai multe ori, ostilizează conlocutorul şi-i inhibă sinceritatea. Utilizarea ironiei, deşi poate să ne creeze impresia că ne aşezăm oponentul într-o inconfortabilă defensivă, nu vorbeşte decât despre propriile noastre tare. Este o impoliteţe impardonabilă ca, în mijlocul unei polemici serioase, un conlocutor să-şi permită ironii la adresa celuilalt.

Tonul crescut al polemicii (atunci când ea este verbală) reprezintă un alt semn că dialogul se va transforma într-un spectacol al grotescului uman. Sunt puţini aceia care ştiu că informaţiile pe care le culegem din timbrul vocal al unui interlocutor ocupă un procent de 30% din totalul de date pe care acea persoană ni le furnizează voluntar sau involuntar. Mai mult, tonul pe care îl folosim în discuţiile cu ceilalţi, indiferent cât de interesante (neinteresante) şi corecte (incorecte) ar fi argumentele noastre, poate să ne deschidă sau să ne obtureze calea spre înţelegere şi acceptare din partea lor. Modelaţi-vă vocile astfel încât ele să nu devină instrumente de respingere a semenilor, ci, dimpotrivă, vehicule confortabile ale gândurilor şi sentimentelor dumneavoastră!

Urmează, invariabil, discuţiile paralele şi suprapuse, reproşurile impertinente, atacurile la persoană, calomniile, insultele... Gradual şi paroxistic, însoţit de strigăte şi gesticulaţii, dialogul rezonabil de început se transformă într-un circ consternant, imposibil de mediat. Martorii rămân perplecşi şi neelucidaţi, punţile de comunicare dintre protagonişti sunt spulberate, se mai creează artificial o pereche de duşmani principiali (sic!).

Auzim de multe ori, atunci când un invitat în vreun platou de televiziune protestează la frecventele întreruperi cu care este hărţuit de ceilalţi parteneri de emisiune, cum, devoalându-şi impostura, moderatori ignari se grăbesc să îl pună la punct, amintindu-i că "în acest studio se poartă un dialog, ci nu un monolog". Nimic mai fals. Orice dialog dintre două pesoane are la bază monologul. Atunci când îl întrerupi pe un interlocutor, în mijlocul argumentaţiei sale, nu dialoghezi, ci poluezi! Nimic din ceea ce ai avea de spus, oricât de important ţi s-ar părea, nu-ţi dă dreptul să-ţi întrerupi conlocutorul, iar a afirma că dialogul presupune să-ţi intersectezi partenerii de discuţie în mijlocul expunerilor lor nu vorbeşte decât despre propria-ţi impostură.

Vreţi să dialogaţi? Atunci deprindeţi câteva reguli elementare ale comunicării!
- Ascultaţi-vă cu atenţie, până la capăt, partenerul de dialog! Încercaţi să vă însuşiţi unghiul din care abordează acesta subiectul! Nu vă sfiiţi să cereţi detalii pentru a înţelege cât mai bine optica interlocutorului dumneavoastră! Faceţi-vă loc în minte şi în suflet pentru cel care vine cu mintea şi cu sufletul său înspre dumneavoastră!
- Nu uzaţi de ironie, oricât de propice vi s-ar părea momentul! Ironia este o formă a agresivităţii de limbaj şi induce anxietate şi nesinceritate în comportamentul victimelor ei. Nu folosiţi apelative peiorative (prietene, tinere, cucoană, nene, băiatu' etc.)! Ele sunt, în fond, nişte ironii gratuite!
- Spuneţi-vă părerea fără să lungiţi monologul redundant sau tautologic! Încercaţi să fiţi concişi şi clari în exprimare, permiţând partenerului să-şi exprime prompt punctul de vedere! Atunci când bateţi apa în piuă, îi oferiţi oponentului dumneavoastră atât dreptul de a vă întrerupe, cât şi pe acela de a fi... redundant şi tautologic.
- Folosiţi un ton cordial şi subliniaţi vocal părţile pe care le consideraţi importante în discursul dumneavoastră! Alături de atitudine pe care o aveţi (poziţie corporală, gestică, mimică, privire...) tonul vocii dumneavoastră reprezintă un instrument persuasiv extrem de important, atunci când cuvintele nu găsesc calea spre înţelegerea şi acceptarea conlocutorului dumneavoastră.
- Fiţi convinşi că nimic din ceea ce afirmaţi dumneavoastră sau interlocutorul dumneavoastră nu este capital! Indiferent de cât de monstruoase vi se par spusele celui cu care polemizaţi, ele nu reprezintă un motiv serios pentru a renunţa la politeţe, civilitate, complezenţă. Faptul de a vă transforma într-un neom care se mahalageşte în piaţă publică în numele unor aşa-zise principii este mult mai grav decât acela de a avea o opinie eronată, ridicolă, aberantă. Dacă nu veţi reuşi să vă convingeţi oponentul cu ajutorul argumentelor logice, vă iluzionaţi crezând că el va fi "pus cu botul pe labe" prin invectivă, injurie, calomnie, atac la persoană...
- Retrageţi-vă instantaneu dintr-un dialog care derapează! Refuzul participării la circ este singura formă de dezavuare rezonabilă a ipochimenelor care generează şi proliferează astfel de mizerii.