Comentariul meu s-ar fi vrut o reacţie la propunerea jurnaliştilor de la Dilema Veche de a ne îndrepta atenţia asupra unui fenomen care pare că a atins cote paroxistice: exprimarea opiniei, expunerea ideilor, "datul cu părerea" (eu consider un barbarism această expresie). Am scris un comentariu la acest subiect care mă preocupă de multă vreme şi am vrut să-l postez sub seria de articole dedicate acestei teme pe site-ul Dilemei Vechi, dar, pentru că nu s-a încumetat nimeni să mai posteze vreun comentariu, mi-am zis să nu maculez eu spaţiul rezervat forumiştilor şi am hotărât să-l public aici. Articolul din Dilema Veche.



Opinia, în sine, oricât ar fi de decrepită, impertinentă, calomnioasă, nu este toxică pentru subiectul despre care face vorbire. În mod paradoxal, o părere alterată de nonsens, licenţiozitate, agramatism etc., nu vorbeşte decât despre carenţele intelectuale sau caracteriale ale emitentului şi nicidecum despre tema în discuţie.

Răul vine din faptul că ideile de calitate sunt pur şi simplu dizolvate în imensa masă a logoreei şi grafomaniei care pare să ne fi podidit pe toţi de-o vreme încoace, iar impresia că patologica locvacitate a societăţii actuale (mondiale) este, de fapt, o formă a alienării fiinţei umane, începe să capete adepţi şi consistenţă.

Sunt extrem de multe şi de complexe motivele pentru care omul contemporan pare să renunţe din ce în ce mai lesne la discursul rezonabil şi, de la teorii ale conspiraţiei până la studii aprofundate (Giovani Sartori, Dumitru Borţun ş.a.), toate aceste teze se pot constitui în argumente pertinente şi credibile.

O părere devine utilă în momentul în care poate fi raportată la trei parametri: originalitate, argumentaţie şi elocvenţă.

Fără să însemne abordarea unor teme inedite, futuriste, nemaiauzite şi nemaiîntâlnite, originalitatea opiniei ar trebui să se refere la unghiul inedit din care opinentul glosează pe marginea temei în discuţie. Părerea care vine să pună noi întrebări sau să ofere noi răspunsuri unui subiect aflat în dezbatere este utilă tuturor. Altfel, repetând ceea ce deja este spus sau scris, nu facem altceva decât să poluăm şi, mai grav, ne înşelăm singuri, asumându-ne merite nejustificate, oferindu-ne impresia falsă că avem ceva de spus-scris şi că merităm atenţia celor cărora ne adresăm.

Argumentaţia este cea de-a doua caracteristică şi cea mai importantă a unei opinii utile. Vedem prea des reacţii viscerale ale unor oameni care se recomandă a fi repere ale societăţii civile, chiar lideri de opinie şi rămânem uimiţi de contorsionările fantasmagorice la care supun logica şi etica pentru a-şi justifica şi augmenta aberaţiile, inepţiile, scatologia. Ne vine greu să înţelegem cum este posibil ca, în condiţiile în care informaţiile de bază pot fi atât de lesne accesate, unii dintre opinenţi renunţă definitiv la orice urmă de raţionalitate! Una dintre cele mai mari carenţe ale societăţii actuale este tocmai lipsa de competenţă a contestării şi, de aici, lipsa de asumare a propriilor erori, a propriilor derapaje, zgomotul enorm şi inutil în care părerile utile, de calitate, sunt dizolvate, neantizate.

Elocvenţa este, iarăşi, una dintre caracteristicile necesare unei opinii utile. Multe dintre părerile rezonabile - ca fond - pe care le întâlnim sunt atât de tarate de incultura emitentului lor, încât aventura descifrării textului în care stau îndărătnic criptate devine o corvoadă care se dovedeşte sisifică pentru cei mai mulţi. Una dintre preocupările importante ale unui seamăn care-şi expune opiniile ar trebui să fie măcar corectitudinea limbii, dacă nu performanţa stilistică şi literară şi asta tocmai pentru a nu diminua forţa opiniei exprimate, expunând-o unor judecăţi care nu se referă la subiectul abordat, dar care sunt perfect justificate de modul ignar, incult, nătâng, în care este prezentată.

Rolul opiniei, în ultimă instanţă, este acela de a înlesni comunicarea dintre oameni. Putem să ne folosim părerile ca pe nişte punţi, ca pe nişte ziduri, ca pe nişte arme... Cred, însă, că numărul mare de opinii neavenite, deşi reprezintă un pericol evident pentru omul contemporan, sunt un rău infinit mai mic decât tăcerea impusă şi asta, cel puţin o vreme, ne va face destul de toleranţi faţă de discursul libertin, aberant, agresiv, al semenilor noştri.

Citiţi şi articolul Despre opinii!