Nu voi face efortul să enumăr şi greşeala de a nominaliza. Sunt şi-aşa prea mulţi şi aplombul presei aservite politic de a-i spăla şi apreta pe cei din ograda proprie şi de a-i năclăi cu smoală şi tăvăli prin pene pe ceilalţi transformă prea ades nişte limbrici cu aspiraţii mafiote în adevărate pahiderme politice.

Sunt prea mulţi şi imposibilitatea acestei naţii (neobişnuite nici măcar cu apa şi săpunul, darămite cu analiza atentă a psihologiei indivizilor pe care-i deleagă să se ocupe de problemele lor obşteşti) de a înţelge responsabilitatea pe care o implică dreptul de a alege va crea premisele pentru noi apariţii fulminante în funcţii publice ale unor găinari care, după ce vor îmbrăca vremelnic aparenţa de gentelmeni, se vor întoarce, mai devreme sau mai târziu, la genuina lor insalubritate.

Nu sunt interesat de resorturile lor raţionale sau viscerale, de stările care îi determină în josnicia lor, însă trebuie să observăm cu toţii că, de la o vreme, chiar dacă sunt prinşi cu caltaboşul în gât sau cu pantalonii în vine, aproape fiecare hoţ cu gulere (aproape) albe (sic!) se dă lovit... politic.

De ce se întâmplă acest lucru? De ce această lipsă de bărbăţie a hoţului pus în faţa evidenţei? De ce încremenirea într-o negare aberantă a infracţiunii devoalate lumii întregi la ore de maximă audienţă?

Ei bine, la aceste întrebări voi încerca eu să dau aici nişte răsunsuri, măcar că îndeletnicirea asta îmi va folosi doar ca exerciţiu... literar.

Primul motiv al negării hoţiei în pofida celei mai clare evidenţe cred că vine tocmai din zona politicului. Ştim că, de-a lungul ultimilor douăzeci de ani, politicienii căţăraţi în funcţii care presupuneau exercitarea puterii de stat nu s-au dat în lături de la a fabrica dosare penale adversarilor lor politici. De notorietate este mult trâmbiţatul episod al ranforsării dosarului Flota, din perioada 2000-2004, dosar despre care, odată devenit un adevărat mit urban, mai auzim destul de des şi astăzi. Cu certitudine, dosarele penale constituite la comandă politică reprezintă un motiv puternic de a sădi îndoiala în rândurile naivei populaţii, iar hoţii din politică au nevoie de această îndoială.

Dublul standard cu care hoţii celor aflaţi la putere sunt judecaţi, în comparaţie cu hoţii celor din opoziţie. Era o vreme - pe care românaşul cu minte scurtă a uitat-o - în care hoţii celor de la putere nu existau. Acum există şi ăsta este un lucru bun, însă, modul în care sunt trataţi şi mai ales timpul care trece până să fie trataţi sunt chestiuni diferite de la hoţ la hoţ, care ţin de aparenenţa lui politică. Avem, fără dubiu, unul dintre cele mai corupte sisteme juridice din lume, iar inamovibilitatea judecătorului nu numai că nu este o garanţie a nepărtinitoarei judecăţi, dar reprezintă chiar cancerul sistemului nostru juridic. Atâta vreme cât judecătorii nu răspund pentru verdictele pe care le emit, abuzul şi corupţia vor rămâne zeiţele la care se închină aceşti răsuflaţi pontifi cărora le spunem inutil magistraţi. Când infractori anonimi, în schimbul unui pumn de crăiţari plasaţi pe sub robele pătate şi urât mirositoare, ies surâzători pe uşile tribunalelor anunţându-ne că au înfrânt justiţia, statul de drept, societatea şi bunul simţ, atunci de ce s-ar teme hoţii din politică?

Un alt motiv, deloc de neluat în seamă, al negării evidenţei la care se dedau hoţii din politică este, fără îndoială, agresiunea permanentă a presei aservite mafiei politico-economice asupra instituţiilor de stat. Disoluţia autorităţii statului, aplicată chinezeşte, cu picătura, zi de zi, fară odihnă şi fără discernământ, nu are cum să nu ducă la dinamitarea încrederii poporului stupid în democraţie şi în instituţiile publice care stau garante pentru existenţa şi funcţionarea ei. Alăturată incompetenţei crase a unor politicieni aflaţi vremelnic la putere, garnisită cu apetenţa imbeciloidă a românului pentru teorii ale conspiraţiei, ornată cu fantasmagorii inventate de securişti ai vechiului regim deghizaţi în jurnalişti... de succes (sic!), dirijată de interese mafiote ale unor negustori cinstiţi sau ale unor puşcăriaşi cinstiţi, lupta surdă şi organizată a mediocrei prese româneşti dă aripi hoţilor din politică şi-i determină să bagatelizeze activităţile specifice instituţiilor care i-au necăjit oprindu-i din furtişaguri.

Peste toate astea, oameni buni, vine prostia. Prostia enormă a celor care văd şi nu pricep, aud şi nu înţeleg, sunt furaţi şi, zâmbind alienaţi, îşi aşează - iar şi iar - hoţul politic la masă, în biserică, în pat cu nevestele şi cu copiii lor.
Atunci când vedeţi hoţul politic în prime time alături de înscrisurile, filmuleţele sau înregistrările audio care-l incriminează şi vă lăsaţi imbecilizaţi de idioţii din presă care se dau de ceasul morţii ca nu cumva să se întâmple vreun pârdalnic de linşaj mediatic, dumneavoastră îl încurajaţi pe hoţ să nege evidenţa. Atunci când uitaţi, sau vă prefaceţi că uitaţi, că hoţii politici au mai dat ochii cu vardiştii şi, mânaţi de prostie, puneţi ştampila pe numele lor, dumneavoastră îi determinaţi să vă bage mânuţele-greble în buzunarele muribunde şi să vă râdă apoi în nas. Atunci când condamnaţi pentru diverse alte vini, reale sau inventate, instituţii ale statului care reuşesc să mai poprească din hoţii politici, dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, instituţionalizaţi hoţia şi le oferiţi posibilitatea hoţilor de a se da loviţi... politic. Şi asta în paguba dumneavoastră, dar, şi mai rău, în paguba mea.